Omul de piatră

de
Nicolae Filimon

A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amîndoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii.

Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat şi-i zise:

— Să trăieşti, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea.

Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i dea cal împărătesc şi un rînd de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasa şi-i dete buruienile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neştiind puterea lor, gustă dintr-însele şi apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa şi bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaş mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume unuia Dafin şi altuia Afin.

Într-o zi, împăratul plecă la bătălie şi, lăsînd pe fiul său în locu-i, îi dete o mulţime de chei în mînă şi-i zise:

— Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iar în casa ce se deschide cu cheia de aur să nu-ţi calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.

Cum plecă împăratul din oraş, fiul sau intră prin toate casele şi văzu o mulţime de pietre nestimate foarte frumoase, dar nu-i plăcu nici una dintr-însele; în cele din urmă, ajunse şi la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puţin înaintea uşei, se gîndi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră înlăuntru şi văzu un ochean de sticlă. Se uită prin el şi văzu un palat cu totul şi cu totul de aur, încît la soare te puteai uita, iar la dînsul ba. Şi într-însul şedea doamna Chiralina, tînără copilă, floare din grădină, frumoasă ca o zînă.

După ce o privi mai mult timp, puse ocheanul iarăşi la locul lui şi ieşi afară cu ochii plini de lacrămi.

Nu trecu mult timp şi împăratul se întoarse de la bătălie biruitor; dar în loc să-i iasă fiul său înainte, să-l priimească cu bucurie, ieşi numai împărăteasa şi-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numaidecît de unde-i venea boala şi chemă pe toţi doftorii şi doftoriţele din lume, dar toţi îi ziseră că pînă nu va da fiului său de soţie pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoşa. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinţă, căci tatăl ei nu voia să o mărite.

Auzind feciorul împăratului toate acestea, hotărî să se ducă el însuşi să o ceară de la tatăl ei. Aşadar spuse toate acestea fratelui său de cruce şi, într-o zi, plecară amîndoi şi se făcură nevăzuţi. Merseră zi de vară pînă seara şi ajunseră la muma Crivăţului, bătură la uşă şi ieşi înaintea lor o babă zbîrcită şi îi întrebă ce caută. Ei răspunseră că cer să-i găzduiască pînă a doua zi şi să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăţia doamnei Chiralina.

Baba se uită la dînşii cu milă şi apoi le zise:

— V-aş priimi în casă cu mare bucurie, da mi-e frică că va veni fiul meu şi vă face pre amîndoi sloi de gheaţă; duceţi-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduiască şi să vă spuie şi drumul la doamna Chiralina.

Feciorul de împărat plecă înainte şi ajunse la muma Vîntului turbat; plecară şi de acolo şi ajunseră la muma Vîntului de primăvară, bătură în uşă şi ieşi o femeie înaltă şi tînără, şi frumoasă. Această femeie, cum văzu pe feciorul de împărat, îi zise:

— Dragă Făt-Frumos, ştiu că ai plecat să cauţi pe doamna Chiralina, s-o iei de soţie; dar nu vei putea să ajungi pînă la împărăţia ei fără ajutorul fiului meu. Rămîneţi aci, dar trebuie sa vă ascunz foarte bine, căci cum o simţi fiul meu că se află la mine oameni după tărîmul cellalt, vă omoară. Zicînd aceste vorbe, plesni de trei ori din palme şi îndată sări după sobă o pasăre de aur, cu ciocul de diamant şi cu ochii de smarand, şi-i băgă subt aripi pe amîndoi, apoi se sui iarăşi pe sobă.

Nu trecu mult timp şi se auzi o dulce vîjîitură de vînt, care aducea un miros de trandafiri şi de rozmarini, uşa se deschise singură şi intră în casă un flăcău frumos, cu păr lung de aur, cu aripi de argint şi cu un băţ în mînă, împletit cu de tot felul de ierburi şi flori. Cum intră în casă, zise mă-sei:

— Mamă, mie îmi miroase a om după tărîmul cellalt.

— Ţi-o fi mirosind, mamă, dar p-aicea n-are ce căuta oamenii după tărîmul cellalt.

Vîntul se linişti şi se puse la masă; dar după ce mîncă o strachină de lapte dulce de căprioară şi bău apă de micşunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit.

Mă-sa, văzîndu-l cu voie bună, zise:

— Fiul meu, ia spune-mi, unde este împărăţia doamnei Chiralina şi cum ar face cineva ca să o ia de nevastă?

— Greu lucru mă întrebaşi, mamă! dar, aide, treacă- meargă. Împărăţia doamnei Chiralina este departe de aci, cale de zece ani; dar această cale se poate face cît te ştergi la ochi daca cineva s-o duce în pădurea cea neagră de lîngă gîrla de păcură, care aruncă cu pietre şi foc pînă la cer, şi daca o încăleca pe buşteanul ielelor cu care poate să treacă gîrla; însă cine aude şi va spune cuiva, acela să se facă de piatră pînă la genuchi. După ce va ajunge la împărăţie, trebuie să se facă un cerb de aur şi să intre într-însul ca să ajungă în odaia împărătesei şi să o fure; cine aude şi va spune cuiva să se facă de piatră pînă la brîu. După ce o va lua de soţie, muma Crivăţului, de pizmă, o să trimiţă un ovrei cu nişte cămăşi frumoase şi mai subţiri decît pînza paianjenului. Doamna Chiralina o să cumpere cămăşi, şi daca nu le va uda cu lacrimi de turturică, cum se va îmbrăca cu dînsele, va muri; cine aude şi va spune cuiva să se facă cu totul şi cu totul de piatră.

Pe cînd vîntul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise, iar feciorul bucătăresei rămăsese deştept şi auzise tot.

A doua zi, după ce plecă vîntul d-acasă, feciorul de împărat întrebă pe muma vîntului daca i-a spus fiul său ceva; dar ea, temîndu-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic.

Atunci feciorul bucătăresei şi cel de împărat luară drumul înainte şi se duseră zi de vară pînă seara, dar cînd fu pe la scăpătatul soarelui, auziră un zgomot şi un urlet mare, apoi văzură o gîrlă mare de păcură aprinsă, aruncînd pietre pînă la înaltul cer. Feciorul de împărat se sperie, dar feciorul bucătăresei îi zise:

— Nu te teme de nimic şi vino cu mine în această pădure, şi fă ce ţi-oi zice eu.

Ajungînd în mijlocul pădurii, zăriră buşteanul ielelor, încălicară amîndoi pe dînsul şi, dîndu-i pinteni de trei ori, se prefăcu într-o căruţă cu doisprezece cai de foc şi într-o clipă se înălţă pînă la Vîntul turbat şi se pogorî la porţile palatului doamnei Chiralina. Apoi, după ce se deteră jos, căruţa se prefăcu iar în buştean şi ei rămaseră dinaintea unui palat de zamfir (piatră) şi cu porţile de chiparos; iar la una din ferestre sta doamna Chiralina, îmbrăcată cu haine de aur ţesute cu mărgăritar.

Cum văzu doamna Chiralina pe feciorul de împărat, prinse o aşa de mare dragoste de dînsul, încît căzu la grea boală şi ajunse la ceasul morţei.

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dar toate erau în zadar. În cele din urmă, veni o babă şi-i zise:

— Luminate împărate, să trăieşti întru mulţi ani! Daca vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei-tale, să cauţi cerbul de aur care cîntă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile şi vei vedea cum se va face sănătoasă.

Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iar după trei zile, feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într-însul pe feciorul de împărat şi se puse dinaintea palatului.

Împăratul, văzînd cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei daca-i este de vînzare.

— Nu-mi este de vînzare, ci de închiriere, răspunse cu semeţie feciorul bucătăresei.

— Ei bine! ce ai să-mi ceri, ca să mi-l dai numai trei zile?

— Să-mi dai o mie de bani de aur.

Tocmeala se făcu şi împăratul luă cerbul şi-l băgă în odaia doamnei Chiralina; apoi se duse la treaba lui.

Cerbul, cum se văzu numai cu doamna Chiralina, începu să cînte un cîntec de dor, de plîngea lemnele şi pietrele. Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de împărat ieşi din cerb şi o sărută pe frunte, apoi intră iarăşi în cerb.

A doua zi, doamna Chiralina spuse femeilor sale că a visat de două ori că a sărutat-o un june frumos. Atunci una din femei, fiind mai pricepută, zise doamnei Chiralina că, pe dată ce va începe cerbul să cînte, să se prefacă că doarme şi cum va simţi că o sărută cineva, să puie mîna pe dînsul.

Cum veni noaptea, cerbul începu să cînte un cîntec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că doarme şi, cînd veni Făt-Frumos să o sărute, îl strînse în braţe şi-i zise:

— D-acum înainte nu vei mai scăpa, că mult am dorit să te dobîndesc.

Ei se giugiuliră ca nişte porumbei pînă îi apucă ziua; iar cînd fu pe la prînz, veni împăratul şi cu fiul bucătăresei ca să-i dea cerbul. Doamna Chiralina începu să plîngă că nu vrea nicidecum să se desparţă de cerb; dar fiul bucătăresei zise încetinel:

— Cere de la împăratul voie să petreci cerbul pînă afară din oraş, căci acolo ne aşteaptă o căruţă cu doisprezece cai de foc, în care o să ne suim cu toţii şi o să ne ducem la împărăţia lui Făt-Frumos, iubitul tău.

Doamna Chiralina ceru şi dobîndi de la împăratul această voie şi petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraş; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă şi îndată se făcu dintr-însul o căruţă cu doisprezece cai de foc; apoi, luînd pe doamna Chiralina c-o mînă şi pe Dafin cu alta, sări într-însa şi se făcură nevăzuţi. Şi după ce umblară zi de vară pîna-n seară, ca cuvîntul de poveste ce d-acilea încolo se găteşte, ieşiră pe tărîmul cellalt şi ajunseră în ţara lor.

Împăratul, cum priimi ştire despre sosirea fiului său, îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu doamna Chiralina şi făcu nuntă împărătească, care ţinu trei zile şi trei nopţi.

Într-o zi, doamna Chiralina şedea la fereastra palatului şi se uita la drum, cînd iaca un ovrei cu cămăşi de vînzare. Doamna Chiralina îl chemă sus şi luă două cămăşi mai subţiri decît pînza paianjenului şi se îmbrăcă cu una dintr-însele. Nu trecu mult şi se bolnăvi atît de greu, încît ajunse pe mîna morţei.

Afin află de boala împărătesei şi intră pe la miezul nopţei în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrămi de turturică şi ieşi afară; dar strejarii de la uşă se duseră la Dafin-împărat şi-l pîrîră că l-a văzut sărutînd pe împărăteasa.

Împăratul, cum auzi, se făcu foc de mînie şi porunci să taie capul lui Afin. Dar cînd ajunse la locul de pierzare, Afin zise împăratului:

— Mulţi ani să-ţi dea Dumnezeu, împărate; pentru toată frăţia şi dragostea mea către tine, te rog să strîngi pe toţi boierii cei mari ai împărăţiei, că am să spui înaintea lor un mare cuvînt. Şi apoi vei porunci să-mi taie capul.

Împăratul porunci să adune divanul împărătesc, în care să fie de faţă şi doamna Chiralina, şi aducînd pe Afin, îi zise:

— Spune, nelegiuitule, aceea ce ai de spus!

Atunci Afin începu aşa:

— A fost odată un fecior de împărat care prinse dragoste asupra unei fete de împărat după tărîmul cellalt, şi fiindcă nu putea să trăiască fără dînsa, a plecat împreună cu fratele său de cruce ca ori s-o găsească, ori să-şi răpuie capul prin pustii. După ce umblară lumea în cruciş şi curmeziş, ajunseră la muma Crivăţului şi o rugară să le spuie drumul care ducea la fata de împărat după care plecaseră ei. Muma Crivăţului îi trimise la muma Vîntului de primăvară, care îi găzdui şi le făgădui să întrebe pe fiul său. Ea s-a ţinut de vorbă căci, cum a venit fiul său, l-a întrebat şi el a început să spuie aşa: împărăţia doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dar această cale se poate face într-o clipeală de ochi, daca s-o găsi cineva care să se ducă în pădurea cea neagră de lîngă gîrla de păcură care aruncă pietre de foc pînă la cer, unde va găsi buşteanul ielelor şi va încălica pe dînsul ca să treacă gîrla. După ce va ajunge la împărăţie, trebuie să facă din buştean un cerb de aur şi să între într-însul, ca să ajungă în odaia doamnei Chiralina şi să o fure. După ce o va lua de soţie, sora Vîntului turbat, de pizmă, o să trimită un ovrei cu nişte cămăşi mai subţiri decît pînza paianjenului şi, daca nu va şti să le ude cu lacrămi de turturică, cum se va îmbrăca cu dînsele, în trei zile va muri.

După ce vîntul spuse toate acestea mume-sei, o jură că, de va spune cuiva ceea ce a auzit, să se facă cu totul de piatră.

A doua zi, feciorul de împărat întrebă pe muma vîntului daca a aflat ceva de la fiul său; dar ea, temîndu-se să nu se facă piatră, îi zise că n-a aflat nimic. Iar fratele de cruce al feciorului de împărat nu dormise în noaptea aceea şi auzise tot. Astfel, fără să spuie feciorului de împărat această taină, se duse împreună cu dînsul în pădurea neagră, încălecară pe buştean şi trecură gîrla dincolo.

Cum sfîrşi Afin aceste vorbe, se făcu de piatră pînă la genuchi. Boierii din divan, cum văzură această minune, se speriară. Afin începu iarăşi şi zise:

— După ce ajunseră la palatul doamnei Chiralina, fratele de cruce lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur şi băgă pe feciorul de împărat într-însul, carele prin această şiretenie se cunoscu cu fata şi o fură.

Zicînd şi aceste cuvinte, Afin se făcu de piatră pînă la brîu. Împăratul şi împărăteasa, văzînd nevinovăţia lui Afin, începură a plînge şi a-l ruga să înceteze din povestire. Dar el nu voi, ci merse înainte, zicînd:

— După ce împăratul se cunună cu doamna Chiralina, nu trecu mult şi împărăteasa cumpără două cămăşi de la un ovrei, se îmbrăcă cu una dintr-însele şi îndată căzu la grea boală. Afin, ştiind din ce venea boala, intră pe la miezul nopţii la împărăteasă şi, găsind-o dormind, o stropi cu lacrămi de turturică şi o scăpă de moarte.

Cum sfîrşi Afin această povestire, se făcu cu totul şi cu totul de piatră, iar Dafin-împărat şi cu doamna Chiralina plînseră trei zile şi trei nopţi; apoi luară trupul cel împietrit al făcătorului lor de bine şi-l puseră în odaia lor, ca să-şi aducă aminte de dînsul totdauna.

După aceea, ei trăiră mai mult timp şi născură un copil.

Într-o dimineaţă, Dafin-împărat intră în casa împărătesei şi-i spuse că a visat o femeie îmbrăcată în haine albe, care i-a zis că daca voieşte să învieze pe fratele său cel împietrit, să taie copilul lor şi să ungă piatra cu sîngele lui. Împărăteasa spuse că şi ea a visat tot un astfel de vis; apoi, unindu-se amîndoi, tăiară copilul şi, stropind piatra cu sînge, începu să se mişte, apoi învie cum se cade şi zise:

— O Doamne! da greu somn am dormit.

— E! e! frate — răspunse împăratul —, ai fi dormit mult şi bine daca nu tăiam copilul ca să te stropim cu sîngele lui. Atunci Afin se crestă la un degit cu cuţitul şi lăsă să curgă sîngele său peste copil, care învie numai într-o clipă; iar împăratul, de bucurie, porunci să se facă veselie mare în toată ţara.

Şi încălicai p-o şea şi v-o spusei domniei-voastre aşa.